Multi stiu ca printre pasiunile mele (gatit si fotografiat)
se afla si calatoriile, in special drumetiile pe munte.
Aerul curat este pentru mine oxigenul de care am nevoie
pentru o noua saptamana sau luna de stres.
Muntele ma face sa uit de tot. Atunci cand pornesc in
cucerirea unui nou varf (desi e solicitant) ma simt atat de bine si de
relaxata. Devin una cu muntele, cu padurea ce il acopera, cu pietrele si cararile
pe care pasesc.
Cel mai mult imi place sa iau pauza cand ajung in varf pentru
ca pot avea lumea la picioare in timp ce mananac. Acolo este locul in care intind
o masa pe cinste (daca solul si aglomeratia imi permit) care sa imi dea energia
de a continua drumul pana acasa.
Din meniu nu lipseste niciodata slanina, branza dulce sau sarata (ca doar se
stie ca sunt fan branza) si cateva
legume. In functie de distanta sau numarul de zile pe care le am de parcurs
adaug si oua fierte sau bucati de carne preparate acasa. La inceput cei cu care
mergeam la drum nu mancau branza, dar pana la urma au devenit si ei fani branza ca doar trebuiau sa fie
aceptati in grup.
Anul acesta a fost un an imprevizibil din punct de vedere
meteorologic si nu prea am mers pe munte dar sper ca anul urmator sa merg mai
mult, nu de alta dar branza la inaltime are gustul cel mai bun.
Articol scris pentru SuperBlog2013.
P.S. poze din arhiva personala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu