Într-o zi,
tatăl unei familii foarte înstărite și-a luat fiul într-o excursie la
țară, cu scopul declarat de a-i arăta acestuia cum trăiesc oamenii
săraci. Au petrecut câteva zile și nopți la ferma unei familii care era
considerată ca fiind una săracă.
La întoarcerea din excursia lor, tatal l-a întrebat pe fiul său:
- Cum ți s-a părut excursia?
- A fost genial, tată!
- Ai văzut cum trăiesc oamenii săraci?, a întrebat tatăl.
Fiul a răspuns:
-
Am văzut că noi avem un câine și ei patru. Noi avem o piscină care
ajunge până în mijlocul grădinii, ei au un pârâu care nu se termină
niciodată. Noi avem lanterne din import în grădina și ei au stelele
noaptea.
Din veranda noastră poți privi până în fața curții și
la ei poți privi întregul orizont. Noi avem o bucată mică de pământ pe
care trăim, iar ei au câmpuri care merg mai departe decât putem vedea
noi cu ochii. Noi avem servitori care ne servesc, dar ei îi servesc pe
alții. Noi cumpărăm mâncarea, dar ei și-o cultiv[ pe a lor. Noi avem
ziduri în jurul proprietății, pentru a ne proteja, ei au prieteni care
să-i protejeze.
Tatăl băiatului a rămas fără cuvinte.
Dupa aceea,fiul a adăugat:
- Mulțumesc, tată, pentru că mi-ai arătat cât de săraci suntem.